Ghid util pentru o vacanță cu autorulota
Există oameni care fac din călătoriile cu autorulota un stil de viață, mai ales prin vestul Europei. Am văzut în Germania, Austria, Elveția, Franța campinguri cu sute de autorulote campate şi multă veselie în jurul lor.
În general am văzut familii care preferă să călătorească aşa, poate şi pentru că e mult mai ieftin atunci când ai 2, 3, 4 copii. Totuşi noi credem că e mai degrabă despre farmecul unei vacanțe cu casa în spate pentru că poți să îți muți locul oricând doreşti, toată lumea e aproape şi trebuie să te organizezi într-un spațiu restrâns dar foarte bine eficientizat – chestiuni care de obicei ajută la o conectare mai bună între oameni.
Mobilitatea – poți să te muți de colo-colo oricând, fără rezervări făcute înainte.
Prețul – costul închirierii pentru o autorulotă de 4 persoane este mai mic decât costul pentru cazarea într-un apartament ori în două camere, mai ales în Europa. Pentru călătorii mai lungi de două săptămâni, se aplică reduceri. Vezi tarifele de închiriere autorulote.
Confortul – o autorulotă bine echipată are de toate: paturi confortabile, frigider, aragaz, chiuvetă, apă caldă, toaletă, duş.
Legislația din România – rulotele şi autorulotele sunt încadrate ca autoturisme deci staționarea este staționare, nu campare. Prin urmare, poți să oprești peste noapte oriunde îți permite legea să opreşti maşina.
Toaleta şi apele reziduale se pot deversa în condiții decente şi igienice în orice toaletă ori canalizare, nu ai nevoie de pompe speciale.
Priveliştea – autorulota pe care am avut-o noi (Tessoro 494) are ferestre pe tavan prin care poți să te uiți la stele toată noaptea. Loved it!
Farmecul – sunt momente foarte faine într-o astfel de călătorie, trebuie să încerci.
Se conduce uşor – ditamai hardughia ar putea părea înfricoşătoare pentru anumiți şoferi dar se conduce foarte uşor. Atât timp cât te uiți în oglinzi şi iei curbele larg, totul merge bine. Poate că la anumite parcări mai complicate necesită ajutorul cuiva de afară.
Suport de biciclete
Veranda mare retractabilă – nu am avut ocazia să o testăm pentru că a fost rece afară dar îmi imaginez că vara e foarte bună pentru serile lungi. În portbagajul autorulotei am găsit și masă mare cu șezlonguri.
Portbagajul mare – de fapt e imens şi poți să depozitezi acolo majoritatea bagajelor, pe lângă masa cu scaunele existente.
Ca să inchirierzi autorulota bucuresti de la CampCar.ro trebuie să ai permis de conducere categoria B de cel puțin 5 ani şi vârsta de cel puțin 30 de ani.
La preluare primeşti autorulota curată, cu rezervorul plin cu combustibil, butelia de gaz plină iar rezervoarele de la toaletă şi ape reziduale – goale. Bineînțeles, ca la orice altă închiriere auto, trebuie să aduci înapoi maşina aşa cum ai primit-o.
Tot la preluare un angajat al firmei de închirieri îți face un instructaj pe care e important să îl iei în serios. Ai nevoie să ştii cum funcționează autorulota, fiecare buton, fiecare aparatură, măsuri de siguranță şi alte detalii. Întreabă orice dacă ai neclarități, nu vrei să pleci la drum cu nelămuriri.